Reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) au participat la întâlnirea de lucru cu domnul Nicolas Schmit, Comisarul European pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale. Evenimentul a avut loc astăzi, 31 martie 2022,  în București, la sediul Asociației Municipiilor din România (AMR).

Prezentă a fost și șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, dar și reprezentanți ai administrației publice locale. Din partea UNCJR a participat Teodorescu Horia, președinte al Consiliului Județean Tulcea și vicepreședinte UNCJR al regiuni sud-est, Nica Alin, președinte al Consiliului Județean Timiș, și reprezentanți ai Asociației Municipiilor din România (AMR), Asociației Orașelor din România (AOR) și Asociației Comunelor din România (ACoR).

Pe agenda întâlniri s-au aflat mai multe teme de discuție, după cum urmează:

  • Răspunsul UE la conflictul din Ucraina și sprijinul pentru persoanele strămutate;
  • Servicii integrate; viziune pentru consolidarea incluziunii sociale și reducerea ratei sărăciei;
  • Resurse disponibile: Fondul local al planului de redresare și reziliență; reforme și investiții sociale.

Sesiunea de lucru s-a axat, în principal pe problema refugiaților ucraineni, respectiv pe măsurile luate de autoritățile publice locale care au dat dovadă, încă de la izbucnirea conflictului de implicare și solidaritate față de poporul ucrainean. S-au prezentat problemele care sunt, în momentul de față, în asigurarea resurselor financiare privind logistica transporturilor pentru ajutoarele umanitare trimise în Ucraina. Comisarul European, Nicolas Schimt a asigurat faptul că, Comisia Europeană lucrează la un program de finanțare pentru toate țările care găzduiesc refugiați.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), înființată în 1993, este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ ce reuneşte toate consiliile judeţene din România ca autorităţi ale administraţiei publice locale. UNCJR are scopul de a promova dezvoltarea economico-socială durabilă şi sustenabilă a unităţilor administrativ teritoriale.