Regiunea Hanovra din Germania caută parteneri de proiect pentru şcoala profesională Hannah Arendt interesată de un parteneriat „Erasmus+” pentru mobilitate. Școala Hannah Arendt este o școală cu regim dual de educaţie, profilată pe afaceri și administrație, care, pe lângă pregătirea academică obişnuită, organizează cu sprijinul regiunii şi cursuri practice pentru elevii săi.


Precizăm că regiunea este responsabilă pentru şcolile profesionale şi beneficiază, după încheierea studiilor, de colaborarea absolvenţilor, care au posibilitatea să-i devină angajaţi


Prin proiect, se dorește organizarea unui stagiu de două săptămâni în străinătate, cel mai potrivit în primăvara anului 2023, în care elevii au posibilitatea să lucreze, în principal, într-o manieră orientată spre practică, dar ar fi acceptată și frecventarea școlii cu practică integrată.
Mobilitatea va fi reciprocă şi ar trebui să fie posibilă pentru 10 cursanţi, care ar urma să fie cazați fie într-un cămin, fie într-o familie gazdă.
Elevii germani au cunoștințe de limba engleză de nivelul B 1 şi, este posibil, să deţină şi unele cunoștințe de spaniolă, franceză sau italiană.
Accentul schimbului ar trebui să fie pus pe experiența profesională practică și pe cunoașterea unui alt sistem de învățământ. Toate domeniile administrației, incluzând contabilitate sau dreptul administrativ, ar fi eligibile pentru aceasta mobilitate. Partenerii germani sunt, de asemenea, interesaţi pentru o cooperare pe termen lung.


Cei interesaţi să coopereze sau doresc informații suplimentare, sunt rugaţi să contacteze prin e-mail sau prin telefon pe domnul Andreas Listing, director pentru afaceri europene în cadrul regiunii Hanovra: tel birou: +49511/616-23215, fax: +49511/616-23 458; mobil: +49 175 2994418, e-mail: [email protected].

Mai multe detalii pot fi consultate aici.