Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a participat, în data de 5 noiembrie 2026, la workshopul internațional „Threads of Change – Textile Reuse and Circular Transition in the FAIR CITIES Perspective”, organizat la Lucca, Italia, în cadrul proiectului european „Active Cities – Fair Cities”, finanțat prin Programul Citizens, Equality, Rights and Values (CERV) al Uniunii Europene.
Evenimentul, desfășurat la Cappella Guinigi, a reunit reprezentanți ai autorităților locale și regionale, ai instituțiilor europene, ai organizațiilor partenere și specialiști în domeniul economiei circulare, pentru a dezbate provocările și oportunitățile tranziției verzi în sectorul textil, cu accent pe reutilizarea materialelor, reducerea deșeurilor și rolul administrațiilor locale în dezvoltarea unor soluții sustenabile.
În cadrul primului panel, intitulat „European Legislative Framework and the Role of Local Authorities in Textile Green Transition”, discuțiile au vizat cadrul legislativ european și național privind gestionarea deșeurilor textile, responsabilitățile autorităților locale și regionale, precum și modalitățile prin care politicile europene pot fi transpuse în măsuri concrete la nivelul comunităților.
În cadrul discuțiilor au fost evidențiate patru direcții prioritare pentru consolidarea implicării autorităților locale și județene în tranziția verde a sectorului textil:
- implicarea autorităților locale și regionale în elaborarea mecanismelor de răspundere extinsă a producătorilor;
- asigurarea finanțării necesare pentru perioada de tranziție până la operaționalizarea acestor mecanisme;
- extinderea serviciilor de colectare separată și în comunitățile rurale;
- sprijinirea investițiilor în infrastructura de sortare, reutilizare și reciclare, inclusiv prin viitoarele programe europene de finanțare.
Cea de-a doua parte a workshopului a fost dedicată schimbului de bune practici europene privind reutilizarea textilelor, fiind prezentate inițiative și modele dezvoltate în Italia, Spania, Belgia, Slovenia și Franța. Discuțiile au vizat implicarea cetățenilor, colaborarea dintre autorități, mediul privat și organizațiile sociale, precum și sustenabilitatea economică a centrelor de reutilizare.
Programul evenimentului a inclus și vizite la centre de reutilizare, oferind participanților oportunitatea de a descoperi exemple practice de valorificare a materialelor și de integrare a principiilor economiei circulare în comunitățile locale.
Proiectul „Active Cities – Fair Cities” urmărește consolidarea cooperării dintre autoritățile locale europene, promovarea participării cetățenilor la procesele decizionale și dezvoltarea unor comunități mai echitabile, incluzive și sustenabile.






