Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente lanseaza cererea de propuneri de proiecte 2021 „Programe simple – promovarea produselor agricole”

Granturile pentru acțiunile de informare şi promovare referitoare la produsele agricole sunt puse în aplicare pe piața internā şi în țārile terțe în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului”. Programele simple se adreseaza uneia sau mai multor organizații dintr-un singur stat membru interesate sā implementeze diferite tipuri de activitāți de comunicare şi sā promoveze produse, fie pe piața internā a UE, fie în diferite țāri terțe, potrivit intereselor specifice ale acesteia/acestora. 

Obiectivul general al acțiunilor de informare şi promovare este creşterea competitivitāții sectorului agricol al Uniunii.   

Informații generale
Campaniile de promovare a produselor agricole din UE sunt concepute pentru a deschide noi oportunități de piață pentru fermierii din UE și pentru industria alimentară la scarā mai largă, precum și pentru a-i ajuta pe producătorii din domeniu să își construiască afacerea existentă. Comisia Europeană va aloca 182,9 milioane EUR în 2021 pentru finanțarea activităților de promovare a produselor agroalimentare ale UE în țară și în străinătate (2 cereri de propuneri de proiecte – programe simple și programe multinaționale). 

Pentru actuala cerere – programe simple – sunt alocate 81 de milioane EUR. Programul de lucru al Comisiei pentru 2021 care prevede și finanțările pentru programele simple și cele multinaționale se concentrează pe campanii care sunt în concordanță cu ambițiile Pactului ecologic european. Aproape jumătate din buget (86 de milioane EUR) va fi destinat campaniilor care promovează produsele ecologiceagricultura durabilă a UE și rolul sectorului agroalimentar în ceea ce privește acțiunea climatică și mediul. Campaniile vor evidenția, de asemenea, standardele ridicate de siguranță ale produselor agroalimentare din UE, precum și gama diversă și tradițională de produse sprijinite de etichetele de calitate ale UE. Campaniile care vizează țări din afara UE sunt planificate pentru piețe cu potențial de creștere ridicat, precum Japonia, Coreea de Sud, Canada și Mexic. Sectoarele eligibile includ lactatele și brânza, uleiul de măsline și vinurile. 

Actuala cerere de propuneri vizează următoarele cinci teme: 

  • AGRIP-SIMPLE-2021-PI-SC (Sensibilizare și Conștientizare) UE (tema 1) – Piața internă 
  • AGRIP-SIMPLE-2021-PI-ECOLOGICĂ (tema 2) – Piața internă
  • AGRIP-SIMPLE-2021-PI-SUSTENABILĂ (tema 3) – Piața internă
  • AGRIP-SIMPLE-2021-PI-DIETĂ-ADECVATĂ (tema 4) – Piața internă 
  • AGRIP-SIMPLE-2021-PI-CARACTERISTICI (tema 5) – Piața internă 

În plus, se referă la următoarele patru teme în țări terțe: 

  • AGRIP-SIMPLE-2021-TT-ASIA (tema 6) – Țări terțe 
  • AGRIP-SIMPLE-2021-TT-AMERICI (tema 7) – Țări terțe 
  • AGRIP-SIMPLE-2021-TT-ALTELE (tema 8) – Țări terțe 
  • AGRIP-SIMPLE-2021-TT-ECOLOGICĂ (tema 9) – Țări terțe

Eligibilitate
Persoane juridice (organisme publice sau private); solicitanții trebuie sa fie: 
– organizații profesionale sau interprofesionale stabilite într-un stat membru şi reprezentative pentru sectorul sau sectoarele în cauzā, 
– organizații de producātori şi asociații ale acestora, 
– organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv şi activitate acțiunile de informare şi de promovare pentru produsele agricole şi care au fost însārcinate de statele membre sā îndeplineascā o misiune de serviciu public în acest sector. 

O propunere de proiect pentru programe simple, indiferent cā se adreseazā pieței interne a UE sau țārilor terțe, poate sā fie depusā de un singur solicitant sau poate sā prevadā un consorțiu cu mai mulți parteneri din acelaşi stat membru, iar managementul este asigurat de autoritāțile naționale. Pe portalul CE pentru cāutare de parteneri, la data prezentei comunicāri, sunt deja disponibile 4 propuneri de colaborare din Regatul Tārilor de Jos, Italia, Cehia şi Albania. Bugetul total al cererii: 81.000.000€, diferite grade de cofinanțare, detalii în textul oficial al cererii.

Fişa de prezentare se regāseşte în anexā. Sursa de informare/textul oficial al cererii: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv%3AOJ.C_.2021.031.01.0006.01.RON&toc=OJ%3AC%3A2021%3A031%3AFULL 

Data limitā pentru depunerea propunerilor: 11.05.2021