Agenţia executivă europeană pentru Consiliul de Inovare European şi IMM-uri (EISMEA) de la Bruxelles a deschis recent o cerere de finanţare în cadrul programului «Piaţa Unică», care vizează cooperarea între mediul de afaceri european şi cel ucrainean.

Titlul cererii : „Programul de parteneriat UE-Ucraina în domeniul clusterelor

Context şi domenii de acţiune :

Integrarea Ucrainei pe piața unică este o prioritate-cheie a UE, în paralel cu consolidarea procesului de aderare. În acest sens, este esențial să se stimuleze colaborarea în domeniul afacerilor între UE și Ucraina, promovând creșterea și dezvoltarea economică regională și aducând oamenii și actorii economici mai aproape unii de alții.

La 1 februarie 2024, liderii UE au dat undă verde propunerii Comisiei de a oferi Ucrainei un sprijin financiar regulat și previzibil prin intermediul așa-numitei „Facilități pentru Ucraina”. Aceasta din urmă va pune la dispoziție până la 50 de miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi până în 2027. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru a răspunde nevoilor imediate ale Ucrainei, pentru redresarea și modernizarea acesteia pe drumul său către integrare în UE.

Ecosistemele industriale specifice au fost afectate în mod semnificativ de invazia rusă. Acestea sunt deosebit de importante pentru reconstrucția Ucrainei și au un potențial substanțial de colaborare între organizațiile și întreprinderile europene și ucrainene de tip cluster. Prin urmare, propunerile de proiecte ar trebui să se concentreze pe unul dintre ecosistemele industriale următoare:

  • industria aerospațială și de apărare;
  • agroalimentar;
  • construcții;
  • digital;
  • electronică;
  • sănătate;
  • mobilitate-transport-automobile;
  • energie regenerabilă.

Propunerea trebuie să abordeze ambele obiective specifice:

  • dezvoltarea de legături între lanțurile valorice ale întreprinderilor din UE și cele din Ucraina (crearea de rețele);
  • încurajarea consolidării capacităților de grup și a profesionalizării sprijinului acordat atât IMM-urilor din UE, cât și celor din Ucraina.

În practică, activitățile vor fi puse în aplicare de către consorții de organizații care sunt interesate să înființeze și să gestioneze un parteneriat de clustere.

Data limită pentru depunerea aplicaţiilor: 4 iunie 2024

Bugetul disponibil: 3.000.000 EUR

EISMEA îşi propune să finanţeze 6 proiecte.

Durata implementării: 18-24 de luni

Eligibilitate: entităţi publice şi private stabilite în statele membre şi ţările asociate la program care reprezintă clustere, mediul de afaceri, organizaţii de sprijin, spre exemplu, centre de cercetare şi tehnologice, hub-uri de inovare şi creative, incubatoare, autorităţi publice de la nivel local şi regional, agenţii de inovare, etc.

Potentialii beneficiari sunt invitaţi să participe la o zi de informare online care va avea loc la 22 aprilie a.c. Înscrierile pentru participare sunt acceptate până la 19 aprilie a.c.