Rețeaua consilierilor locali din Uniunea Europeană (EU Local Councillors Network) continuă să se extindă și invită reprezentanții aleși la nivel local și regional din toate statele membre să se alăture acestei inițiative europene dedicate consolidării dialogului dintre Uniunea Europeană și cetățeni.
Rețeaua reunește consilieri locali și regionali într-un parteneriat cu instituțiile Uniunii Europene, având misiunea de a facilita comunicarea cu cetățenii cu privire la politicile, inițiativele și oportunitățile oferite de UE. Totodată, aceasta încurajează implicarea activă a comunităților locale în proiectul european și promovează schimbul de informații și bune practici între autoritățile publice din întreaga Europă.
Membrii rețelei beneficiază de acces la o gamă variată de resurse și instrumente de comunicare, informații actualizate privind activitatea instituțiilor europene, precum și de oportunități de colaborare și schimb de experiență cu alți reprezentanți ai administrațiilor locale și regionale din statele membre ale Uniunii Europene.
În prezent, Rețeaua consilierilor locali din UE numără peste 3.000 de membri din toate statele membre ale Uniunii Europene și este gestionată în comun de Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor.
Reprezentanții aleși la nivel local și regional care doresc să contribuie la consolidarea legăturii dintre instituțiile europene și cetățeni sunt invitați să se alăture acestei inițiative și să devină membri ai Rețelei consilierilor locali din UE.
Înscrierea în rețea se poate realiza accesând platforma disponibilă aici.