Reprezentanții județelor au semnat miercuri, 26 iunie a.c., la Palatul Victoria din București, contractele de finanțare pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”.

Ceremonia de semnare a contractelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost prezidată de Prim-Ministrul României, Marcel Ciolacu, căruia i s-au alăturat Președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, Ministrul Educației, Ligia Deca, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Alături de reprezentanții administrației publice centrale au fost prezenți și o parte din mandatarii celor 2.538 de UAT-uri (județe, municipii, orașe, comune) care au depus proiecte și au fost acceptate spre finanțare, dar și directorul general al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Sorin Munteanu împreună cu membrii celorlalte structuri asociative ale administrației publice locale.

Prin intermediul acestui proiect din cadrul PNRR, România își asumă un angajament hotărât pentru modernizarea infrastructurii educaționale, cu accent pe dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu mobilier de calitate, materiale didactice inovatoare și echipamente digitale de ultimă generație. Aceste investiții vor crea condiții optime pentru procesul educațional, stimulând performanța academică, creativitatea și adaptabilitatea elevilor și a cadrelor didactice.

Beneficiarii acestui proiect sunt unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe din țară, care vor primi resursele necesare pentru a-și îmbunătăți și moderniza infrastructura educațională. Acest demers se aliniază obiectivelor generale ale PNRR de a sprijini dezvoltarea durabilă. Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 1.068.260.200 euro, valoare eligibilă din PNRR, fără TVA, pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, fiind finanțate 2.538 de UAT-uri (județe, municipii, orașe, comune).

Sursă foto: Ministerul Educației