În data de 23 octombrie 2024  a avut loc loc cel de-al patrulea eveniment al proiectului „European Local Citizens”. Evenimentul organizat de partenerii din Cipru, Fundația Panicos Hdjihambis a avut ca temă principală  „Implicarea cetățenilor mobili din UE în elaborarea politicilor locale”.  

Implicarea cetățenilor mobili în alegerile europarlamentare este crucială pentru a asigura o reprezentare echitabilă și diversă în Parlamentul European, reflectând nevoile tuturor cetățenilor UE. De asemenea, aceasta contribuie la consolidarea democrației europene și la promovarea unei identități comune, încurajând integrarea și incluziunea. Astfel, conform legislației, cetățeanul mobil al UE sau cetățeanul comunitar este orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptul de a alege în România pentru Parlamentul European, având domiciliul sau reşedinţa în România, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/2007.

Proiectul „European Local Citizens” se axează pe garantarea drepturilor cetățenilor UE și pe evaluarea impactului Tratatului de la Maastricht asupra vieții acestora. Prin intermediul unui mix de evenimente internaționale și locale, proiectul va sublinia importanța Tratatului de la Maastricht, care a reprezentat fundamentul Uniunii Europene așa cum o cunoaștem în prezent. Acest tratat a marcat „o nouă etapă în procesul de integrare europeană” și a introdus conceptul de cetățenie europeană, alături de moneda unică, euro.