Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a fost reprezentată de Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, la cea de-a doua ediție a evenimentului Smart City Highlights 2026, organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în parteneriat cu UNCJR, Asociația Municipiilor din România (AMR), Asociația Orașelor din România (AOR), Asociația Comunelor din România (ACoR) și CITI Cluster.
Evenimentul, desfășurat la Biblioteca Centrală a POLITEHNICA București, a reunit reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai mediului academic și de cercetare, ai companiilor și ai organizațiilor de profil, într-un dialog dedicat transformării comunităților prin digitalizare, inovare și soluții tehnologice adaptate nevoilor cetățenilor.
În cadrul sesiunii oficiale de deschidere, președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime a participat în calitate de reprezentant al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, alături de reprezentanți ai administrației publice, ai mediului universitar și ai sectorului privat.
Ediția din acest an a Smart City Highlights a pus în discuție teme cu impact direct asupra dezvoltării și administrării comunităților, printre care utilizarea inteligenței artificiale și digitalizarea administrației publice, securitatea cibernetică, energia și eficiența energetică, mobilitatea urbană, managementul integrat al deșeurilor și robotica pentru comunități.
Unul dintre principalele mesaje ale evenimentului a fost necesitatea ca transformarea digitală să fie orientată către nevoile reale ale comunităților și ale cetățenilor. Tehnologia, cercetarea și inovarea pot deveni instrumente concrete pentru administrațiile locale, contribuind la eficientizarea serviciilor publice, îmbunătățirea mobilității, gestionarea mai eficientă a resurselor și dezvoltarea unor comunități mai sustenabile.
Participarea UNCJR la Smart City Highlights 2026 reconfirmă importanța dialogului și a colaborării dintre administrația publică, mediul academic și sectorul privat, în vederea identificării unor soluții aplicabile la nivel local și județean.
Pentru consiliile județene, procesele de digitalizare și inovare reprezintă o componentă importantă a modernizării administrației și a creșterii capacității acesteia de a răspunde provocărilor actuale și viitoare ale comunităților.
Smart City Highlights 2026 a oferit, astfel, un cadru pentru schimbul de experiență, prezentarea unor soluții și bune practici, precum și pentru identificarea unor oportunități de colaborare și dezvoltare a unor proiecte viitoare.














