Partenerii Uniunii Națioanle a Consiliilor Județene din România (UNCJR) din cadrul rețelei PARTENALIA organizează, la Bruxelles, în data de 10 iunie 2026, Summitul European al Autorităților Locale Intermediare, eveniment găzduit de Comitetul European al Regiunilor.

Desfășurat sub tema „Consolidarea coeziunii: Summitul European al Autorităților Locale Intermediare”, evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților locale intermediare din întreaga Europă, oficiali ai instituțiilor europene, membri ai Parlamentului European și experți implicați în elaborarea și implementarea politicii de coeziune.

Agenda summitului include dezbateri privind viitorul politicii de coeziune și al viitorului cadru financiar multianual, sesiuni dedicate rolului autorităților locale intermediare în implementarea proiectelor europene, precum și schimburi de bune practici privind guvernanța și dezvoltarea teritorială la nivel regional și județean.

În cadrul reuniunii vor fi abordate teme legate de contribuția nivelului NUTS 3 la definirea viitoarelor planuri naționale și regionale, precum și modalități de îmbunătățire a implementării investițiilor europene la nivel local. Evenimentul va include, de asemenea, o sesiune dedicată adoptării Declarației Belliard – document politic comun al autorităților participante.

Summitul se va desfășura în intervalul 09:00 – 13:30, în sala VMA 21 din cadrul Comitetului European al Regiunilor, urmat de un lunch de networking destinat participanților.

Mai multe informații despre eveniment și agenda preliminară sunt disponibile pe site-ul organizatorilor: PARTENALIA.