Cu ocazia zilei naționale a României, președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR), Apostolos Tzitzikostas a transmis urările sale României și tuturor județelor sale.

”Stimați membri ai delegației române,


Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, am plăcerea de a vă transmite cele mai sincere urări dumneavoastră și tuturor cetățenilor României, în numele Comitetului European al Regiunilor și în nume propriu.


1 decembrie 1918, data unirii tuturor provinciilor și a Proclamației de la Alba Iulia, rămâne un punct de referință important în istoria țării dumneavoastră. Din acel moment, țara dumneavoastră s-a distins prin ospitalitate, deschidere și reziliență și, ca atare, poate servi drept exemplu pentru întreaga familie europeană, în special într-un moment în care provocările cu care ne confruntăm și cele care ne așteaptă sunt departe de a fi ușor de depășit.


Sunt, însă, ferm convins că putem aborda mai bine aceste provocări împreună, atunci când toate nivelurile de guvernare caută cele mai bune soluții posibile și contribuie la punerea lor în aplicare. Prin urmare, aștept cu interes continuarea cooperării noastre fructuoase și de succes și aș dori să vă mulțumesc pentru eforturile depuse în favoarea democrației locale și regionale, precum și pentru că ați oferit regiunilor, județelor și orașelor din România oportunitatea de a participa activ la conturarea viitorului Uniunii Europene.


Cu această ocazie festivă, vă rog să-mi permiteți să vă urez încă o dată, dumneavoastră și compatrioților dumneavoastră, mult succes și multe realizări în anul care vine. Aștept cu interes să ne continuăm colaborarea.


Cu stimă,
Apostolos Tzitzikostas„