Consiliul European pentru Inovare și Agenția Executivă Europeană pentru IMM-uri (EISMEA), instituție a Comisiei Europene responsabilă cu gestionarea fondurilor din cadrul programului European Innovation Ecosystems (EIE) – finanțat prin Orizont Europa – a lansat recent un apel de propuneri de proiecte care vizează două componente principale:

CONNECT – sprijină construirea unor ecosisteme de inovare interconectate și incluzive la nivelul întregii Uniuni Europene.

INNOVSMES – susține Parteneriatul European pentru IMM-uri Inovatoare, cu scopul de a consolida capacitățile de cercetare, inovare și productivitate ale acestora, facilitând integrarea în lanțuri globale de valoare și accesul pe piețe internaționale.

Apeluri active în cadrul componentei CONNECT:

Până la 10 mai 2025, un număr de 147 de regiuni europene au primit eticheta „Văi regionale de inovare”, ca recunoaștere a angajamentului lor pentru o mai bună coordonare a investițiilor și politicilor de cercetare și inovare la nivel regional, în acord cu prioritățile Uniunii Europene.

Informații esențiale:

  • Eligibilitate: autorități publice (naționale, regionale, județene, locale), IMM-uri, universități, instituții de cercetare, organizații ale societății civile, clustere și alți actori ai ecosistemelor de inovare din statele participante.
  • Buget disponibil:
    • 40 milioane EUR pentru primele două apeluri
    • 24 milioane EUR pentru apelul din cadrul WIDERA
  • Termen-limită pentru depunerea aplicațiilor: 15 octombrie 2025

Contact și informații suplimentare:
EISMEA: [email protected]
Programul de lucru EIE 2025: Link către documentul oficial
Site-ul oficial: European Innovation Ecosystems

Prezentarea sesiunii de informare din 3 iunie este disponibilă aici.