84 de locuri de cazare pentru mamele cu copii din Ucraina, puse la dispoziție de Consiliul Județean Covasna.

„În contextul războiului din Ucraina, care a forțat un număr foarte mare de civili să lase în urmă tot ce a însemnat până acum câteva zile viața lor și să se refugieze peste granițele țării, venind în România, Consiliul Județean Covasna s-a mobilizat pentru a se alătura efortului de întrajutorare depus de societatea civilă și de autoritățile din țară.

Au fost identificate 84 de locuri de cazare pe care Consiliul Județean Covasna le va pune la dispoziția refugiaților, în special a mamelor cu copii. O contribuție importantă în cadrul acestui demers o are Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, instituție care va asigura cazarea mamelor ucrainence în centrele de rezidență pe care le are în subordine”, Consiliul Județean Covasna