În baza unei solicitări adresate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (C.J.S.U.) al județului Cluj, forul administrativ județean a transmis în data de 2 martie a.c., o listă cu propunerile de spații existente la nivelul județului Cluj, pretabile realizării activităților de triere, consiliere, direcționare și cazare a refugiaților ucraineni, dar și pentru depozitarea și sortarea ajutoarelor.

În mod concret, în ceea ce privește depozitarea cantităților impresionante de ajutoare colectate la nivelul județului Cluj, Consiliul Județean Cluj a propus utilizarea mai multor spații corespunzătoare aflate pe platforma fabricii „Clujana” din Piața 1 Mai din municipiul Cluj-Napoca. În respectiva incintă există mai multe hale de mari dimensiuni, în care pot fi depozitate atât alimente, cât și obiecte de îmbrăcăminte, articole de igienă, etc.

De asemenea, pentru trierea, consilierea, informarea și direcționarea refugiaților, Consiliul Județean a identificat un spațiu potrivit, la intrarea în municipiul Cluj-Napoca, respectiv pe strada Traian Vuia, nr. 216, unde funcționează Societatea Drumuri și Poduri Județene Cluj, entitate aflată sub autoritatea forului administrativ județean.

În același timp, pentru copiii și mamele refugiate, Consiliul Județean Cluj a identificat, împreună cu D.G.A.S.P.C. Cluj, mai multe spații de cazare corespunzătoare. Astfel, în comuna Aghireșu, în cadrul Centrului de vârstnici din localitate, o clădire absolut nouă edificată din bani europeni, au fost pregătite spații de cazare pentru a primi până la 36 de copii. De asemenea, în cadrul a două case de tip familial din localitatea Apahida urmează a fi găzduiți alți 12 copii.

Toate aceste propuneri au fost înainte C.J.S.U., entitate care se ocupă de gestionarea problemei refugiaților la nivelul județului Cluj. În funcție de evoluția situației de criză ivite, dar și a solicitărilor exprese, Consiliul Județean Cluj va putea identifica și alte spații/imobile care pot fi puse la dispoziție, în mod gratuit, atât refugiaților cât și pentru depozitarea ajutoarelor colectate la nivelul județului Cluj.