Echipa Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a participat joi, 10 noiembrie 2022, la evenimentul comemorativ  organizat de Comisia Națională a României pentru UNESCO, „Cunoaşte, protejează, restaurează. Educaţie pentru protecţia patrimoniului” cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la adoptarea Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural.

UNCJR susține îndeaproape demersurile UNESCO, fiind membră în Comisia de evaluarea care a selectat partenerii UNESCO la nivel județean, înțelegând importanța păstrării moștenirii culturale, atât în forma sa materială cât și imaterială. În cadrul evenimentului a existat și o secțiune dedicată specialiștilor internaționali în domeniul de reglementare al Convenției. Acest demers a fost inițiat de Asociaţia Heritage – pentru UNESCO și realizată împreună cu Uniunea Arhitecților din România și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Comisia Națională a României pentru UNESCO are ca scop cunoașterea și comunicarea în rețeaua globală a UNESCO a activităților realizate în România, în comune, județe și în sectoarele municipiului București,  a acelor activități ce rezonează cu prioritățile globale ale UNESCO, precum și cu prioritățile naționale.

Cu ocazia acestui eveniment Comisia Națională a României pentru UNESCO a inițiat și realizat o serie de trei broșuri, referitoare la patrimoniul UNESCO din România, natural și cultural, material și imaterial, lansate la  data de 12 septembrie a.c.. pentru a facilita cunoașterea și înțelegerea patrimoniului ca premise necesare promovării și păstrării acestuia.