În cadrul ședinței Comisiei CIVEX (Comisia pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale) a Comitetului European al Regiunilor din 1 februarie 2023 a fost dezbătut şi adoptat proiectul de aviz pe tema „Viitorul Parteneriatului estic din perspectivă locală și regională”, raportor fiind președintele Consiliului Județean Timiș, Alin-Adrian NICA.
Printre recomandările politice enunțate în acest proiect de aviz, ar putea fi menționate:
- redefinirea obiectivelor politice și a arhitecturii multilaterale a Parteneriatului estic; orientarea sa către rezultate și adaptarea la instrumentele și formatele operaționale pentru a răspunde nevoilor partenerilor, inclusiv ajutându-i pe cei mai avansați în procesul lor de aderare la UE;
- flexibilizarea şi diferențierea abordărilor bilaterale și multilaterale pentru a corespunde diferitelor priorități ale fiecărui partener; implicarea autorităților regionale și locale în stabilirea priorităților de cooperare cu impact teritorial și asocierea lor la platformele și grupurile relevante ale Parteneriatului estic, care ar trebui extinse la reprezentanții CORLEAP;
- crearea unui secretariat comun al Parteneriatului estic, în care UE și fiecare partener să fie reprezentați corespunzător și care să vizeze mobilizarea fondurilor și identificarea și elaborarea de proiecte în conformitate cu principalele obiective politice ale parteneriatului;
- extinderea programelor TAIEX și de Twinning la autoritățile locale și regionale din țările Parteneriatului estic, pentru a le îmbunătăți capacitățile administrative;
- solicită crearea unei platforme de investiții în cadrul Parteneriatului estic, care să coreleze eforturile instituțiilor financiare internaționale și să ofere autorităților locale și regionale posibilitatea de a facilita proiecte în cadrul Parteneriatului estic în termeni de consolidare a capacităților, asistență tehnică și bună guvernanță, ca modalitate de a stimula dezvoltarea teritorială durabilă, a preveni disparitățile sociale și economice și a sprijini localizarea și realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în regiune;
- dezvoltarea unui model de investiții locale în Parteneriatul estic, urmând experiența Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, în vederea finanțării unei game largi de proiecte sociale și economice puse în aplicare de actori guvernamentali, locali și regionali, precum și de instituții publice.
În intervenția sa, preșdintele C.J. Timiș a menționat că „cel mai puternic răspuns european la invazia rusă va fi sprijinirea statelor libere, democratice din Europa de Est, Caucazul de Sud și nu numai, cu autorități regionale și locale puternice, orașe și societăți vibrante din punct de vedere economic și cultural, dedicate valorilor europene. Parteneriatul estic rămâne un cadru relevant, care nu și-a epuizat potențialul și ar trebui să aibă în continuare un scop pentru toți partenerii, pe baza propriilor alegeri și obiective față de UE”.
El a mai spus că avizul său propune şi „o nouă gândire despre Parteneriatul Estic pentru a întinde mâna așa-numiților „vecini ai vecinilor”, deci un domeniu geografic flexibil pentru Parteneriatul estic, care să deschidă posibilitatea de a coopera mai strâns cu țările care doresc să se alăture parteneriatului, cum ar fi țările din Asia Centrală, precum și să identifice zone de cooperare cu țările din Balcanii de Vest”.
De asemenea, el este de părere că „există încă o nevoie puternică de a consolida capacitatea administrativă a autorităților locale și regionale din Parteneriatul Estic și, din acest motiv, recomandă implementarea fără întârziere a proiectului pentru Academia de Administrație Publică Locală și Regională în EaP. Acest lucru va promova transparența și bunele practici de guvernare, va ajuta la combaterea corupției și va ajuta partenerii în realizarea reformelor de descentralizare”.