Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) are onoarea de a se alătura evenimentului care marchează 160 de ani de la înființarea uneia dintre cele mai importante instituții din arhitectura statului modern – Curtea de Conturi a României.
Întemeiată la 24 ianuarie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Înalta Curte de Compturi a fost un pilon esențial în consolidarea statului român modern. Instituția a avut un rol crucial în asigurarea transparenței și responsabilității în gestionarea finanțelor publice. Tot în 1864, la 31 martie, a fost emisă, de către domnitorul Alexandru-Ioan Cuza, Legea pentru înființarea Consiliilor Județene care a marcat un pas important în descentralizarea administrativă a României, contribuind la consolidarea administrației locale.
Evenimentul aniversar, care a avut loc miercuri, 18 septembrie 2024, la Ateneul Român, a fost prezidat de președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, și i-a avut ca invitați de onoare pe președintele României, Klaus Werner Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Vasile-Daniel Suciu, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, alături de lideri ai unor instituții supreme de audit, precum președintele Organizației Europene a Instituțiilor Supreme de Audit (EUROSAI), Matanyahu Englman și Auditorul General al Instituției Supreme de Audit SUA, Gene Dodaro. La sesiunea profesională au participat oficialități de rang înalt din guvern și Parlament, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale de prestigiu.
Președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc a deschis evenimentul susținând o alocuțiune despre trecutul și prezentul Curții de Conturi a României, instituție fundamentală care a protejat fondurile publice încă de la începuturile sale.
“Într-o lume plină de provocări, responsabilitatea, relevanța și reziliența sunt valorile care ne ghidează către un viitor mai sigur și eficient.
De-a lungul timpului, Curtea de Conturi a cunoscut numeroase transformări, dar gestionarea banului public în interesul cetățeanului a fost întotdeauna esența activității instituției. Astăzi, prin activitatea de audit public extern desfășurată conform standardelor de audit internaționale, Curtea oferă sprijin instituțiilor publice pentru a deveni mai performante și a oferi cetățenilor, prin transparență și responsabilitate, servicii publice de calitate. Mulțumesc colegilor și partenerilor noștri pentru efortul comun în modernizarea Curții de Conturi. Împreună avem o șansă pentru un mâine mai bun în societatea românească.” – a declarat Mihai Busuioc, Președintele Curții de Conturi a României.
Excelența Sa, Klaus Werner Iohannis, președintele României a evidențiat, în discursul său, importanța pe care Curtea de Conturi a avut-o în cei 160 de ani de existentă, și o are în continuare, în promovarea transparenței și responsabilității în administrarea finanțelor publice.
„Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la celebrarea unei instituții reprezentative pentru modernizarea României. Acum 160 de ani, înțelegând că integritatea și responsabilitatea financiară sunt piloni fundamentali pentru orice stat modern, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele unei autorități care avea să devină un simbol al maturității statale și al progresului pentru națiunea noastră.
Curtea de Conturi a fost, de la bun început, expresia năzuinței de a așeza statul pe principii solide, un stat în care utilizarea banilor publici să fie guvernată de corectitudine, eficiență și transparență.
În prezent, rolul Curții de Conturi depășește sfera economico-financiară proprie obiectului său de activitate. Curtea de Conturi a făcut pași esențiali în ultimii ani în direcția consolidării profilului său instituțional în context internațional și trebuie să rămână un partener activ în obiectivul nostru de susținere a unei economii performanțe și un actor consecvent în modelarea unui viitor economic inovativ și competitiv.” – a declarat președintele României, Klaus Werner Iohannis.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă a subliniat faptul că instituția condusă de Mihai Busuioc, este un garant al bunei gestionări a banului public și un autentic partener al Parlamentului.
„Curtea de Conturi este o entitate vitală pentru asigurarea funcționării instituțiilor publice din țara noastră. Rolul ei este cel de gardian public asigurându-se permanent că finanțele publice sunt utilizate corect, în folosul contribuabililor, a tuturor cetățenilor.
Acest lucru este esențial mai ales în această perioadă în care suntem extrem de atenți la cheltuielile publice, în care nu ne putem permite să risipim fondurile statului, adică ale românilor”– a susținut președintele Senatului, Nicolae Ciucă.
Președintele Camerei Deputaților, Vasile Daniel Suciu, și-a exprimat respectul pentru toate generațiile care au contribuit la performanțele Curții de Conturi în cei 160 de ani, subliniind devotamentul lor în slujba statului român.
„Vreau să-mi exprim respectul pentru absolut toate generațiile, pentru toți oamenii care în acești 160 de ani au făcut performanță și, de fapt, au clădit România. Celor câteva mii, zeci de oameni, slujitori ai statului Român, din partea Camerei Deputaților tot respectul, iar cei care sunt de mult în memoria colectivă, fie memoria binecuvântată, tot respectul!
În ciuda vremurilor, în ciuda greutăților, Curtea de Conturi este printre puținele instituții care de acum 160 de ani și până acum nu și-a schimbat menirea și a rămas aceeași garanție pentru români în ceea ce privește cheltuirea eficientă a banului public. Sunt ferm convins că misiunea și reforma pe care v-ați asumat-o va face și angajații de mâine ai Curții de Conturi extrem de mândri de cum sunteți și dumneavoastră acum, de cei din trecut.” – a precizat președintele Camerei Deputaților, Vasile Daniel Suciu.
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu a salutat schimbările produse atât în auditul fondurilor publice, cât şi în ceea ce priveşte comunicarea dintre Curtea de Conturi şi factorii de decizie din societate.
„Vreau să felicit întreaga conducerea Curţii de Conturi pentru eforturile depuse în continuarea procesului de modernizare a acestei instituţii. Ştiu că aţi avut de înfruntat provocări majore, dar prin dialog şi echilibru aţi reuşit să găsiţi întotdeauna soluţii pentru a vă ridica la nivelul aşteptărilor acestei instituţii. Putem avea în instituţia supremă de audit a României un partener în auditarea politicilor publice, pentru a şti cum putem veni mai bine în sprijinul beneficiarului final, nu altul decât cetăţeanul” – a declarant premierul României, Marcel Ciolacu.
Prezența UNCJR la acest eveniment reflectă nu doar recunoașterea istoriei și importanței Curții de Conturi, ci și contribuția deosebită adusă, de aceasta, la asigurarea transparenței, responsabilității și bunei guvernări în gestionarea fondurilor publice, precum și sprijinul constant oferit autorităților publice locale pentru o gestionare eficientă a finanțelor publice
Prin intermediul acestei sărbători, reafirmăm angajamentul UNCJR față de principiile transparenței, responsabilității și bunei guvernări, esențiale pentru dezvoltarea unei administrații eficiente în slujba cetățenilor.
Sursă foto: https://www.presidency.ro/; https://gov.ro/