Direcţia generală politică regională şi urbană (DG REGIO) din cadrul Comisiei europene invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani să participe la un sondaj de opinie care va contribui la analizarea unor soluţii ce ar putea fi puse în practică în zonele care se confruntă cu rate ridicate de migraţie în rândul adulţilor tineri din Uniunea Europeană.

Context:

Libera circulație de care se bucură cetățenii europeni a facilitat mobilitatea forței de muncă și a educației în cadrul UE. Cu toate acestea, în unele regiuni, aceast drept fundamental a condus la o rată semnificativă a migrației externe a cetățenilor ceea ce a făcut ca unele zone să se regăsească într-o stagnare a dezvoltării. Această tendință este vizibilă în special în rândul adulților tineri (15-29 de ani). Din acest motiv, Comisia Europeană iniţiază un proiect pentru a analiza anumiți factori care ar putea face ca regiunile să fie mai atractive pentru tineri.

Sondajul iniţiat va permite configurarea unei imagini mai aproape de realitate.

Chestionarul este disponibil în limba română.

Sursa de informare şi pagina consultării aici.  

Contact pentru mai multe informaţii : [email protected]