Acest anunţ vine la scurt timp după publicarea programelor de lucru pentru domeniul DIGITAL, care au alocat aproape 2 miliarde de euro pentru investiții în sprijinul tranziției digitale.

Deschise IMM-urilor/companiilor, organizațiilor și administrațiilor publice din toată Europa, precum și din alte țări participante la program, granturile sunt direcționate către o investiție de peste 415 milioane EUR, alocată până la sfârșitul anului 2022, în infrastructura « cloud to edge », spații de date, inteligență artificială (AI), infrastructura de comunicare cuantică, în promovarea abilităților digitale ale oamenilor și proiecte care promovează un internet mai sigur, luptă împotriva abuzului sexual asupra copiilor și a dezinformarii.

Alte 43 de milioane EUR sub formă de granturi vor fi direcționate către consolidarea securității cibernetice în sectorul sănătății și dezvoltarea unei rețele de centre naționale de coordonare pentru a ajuta statele membre în punerea în aplicare a legislației. Această rundă de investiții se va desfășura până în 2022, următoarele apeluri de finanţare urmând să fie publicate la începutul lui 2022.

Trei apeluri din cadrul acestui prim set de cereri de propuneri deschise abordează competențe digitale avansate. Acestea includ:

– programe de masterat și formare specializate în domenii-cheie pentru capacităţi profesionale şi administrative: investițiile vor sprijini crearea de noi programe de masterat și stagii pentru viitorii profesioniști în domenii tehnologice cheie, incluzând inteligenţa artificială, date, securitate cibernetică, calcul cuantic și de înaltă performanță;

– analize avansate a competențelor digitale: lansarea inițiativelor care vizează dezvoltarea de competențe digitale avansate și furnizarea de oportunități de învățare relevante cu o metodologie și o calitate solidă;

– acțiuni pregătitoare pentru spațiul de date pentru competențe: crearea unui spațiu de date european comun, universal și asigurarea accesului și stocării în condiții de siguranță a seturilor de date mari prin intermediul structurilor de cloud eficiente din punct de vedere energetic. Momentan, sunt deschise finanţări/acțiuni pregătitoare pentru spaţii de date pentru competenţe pentru turism, agricultură şi competenţe.

Atragem atenţia asupra faptului că o finanţare de 1.000.000 EUR este deschisă pentru spaţiile de date ale comunităţilor inteligente (hyperlink). 15 propuneri de parteneriat din Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Moldova, Spania sunt deja înregistrate pe platforma europeană “Oportunităţi de finanţare şi licitaţii”.

Toate tematicile pentru care sunt deschise finanţări prin acest program sunt anunţate pe pagina “Oportunităţi de finanţare şi licitaţii” a Comisiei Europene (hyperlink). Această platformă regrupează toate documentele necesare depunerii unei aplicaţii.

Data limită pentru depunerea aplicaţiilor este 22 februarie 2022 (ora 17 la Bruxelles).

Context:

Programul „Europa digitală” este primul program de finanțare al UE al cărui obiectiv principal este să aducă tehnologiile digitale mai aproape de întreprinderi și de cetățeni. Cu un buget total planificat de 7,5 miliarde EUR (în prețuri curente) pe o perioadă de 7 ani, acesta va accelera redresarea economică și va modela transformarea digitală a societății și a economiei europene, de care vor beneficia în special întreprinderile mici și mijlocii. Programul „Europa digitală” va fi implementat prin intermediul unor programe de lucru multianuale.

Regulamentul de instituire a programului „Europa digitală” a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE la 11 mai 2021, a intrat în vigoare în aceeași zi și se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2021.

Alte surse de informare :

Pagina oficială a programului

Programele de lucru

Deceniul european al Europei