Marți, 28 octombrie 2025, a avut loc prima întâlnire cu stakeholderul național – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), în cadrul proiectului european HEROES, implementat de Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR SE).
Întâlnirea a avut ca obiectiv principal consolidarea cooperării dintre nivelul național și cel regional, pentru a facilita integrarea locuințelor sociale și accesibile în politicile naționale.
Discuțiile s-au axat și pe valorificarea datelor colectate de către MDLPA din regiunea Sud-Est, privind necesitatea locuințelor sociale și situațiile de locuire informală, cu scopul de a fundamenta intervenții adaptate realităților locale.
De asemenea, a fost avut în vedere și noul plan al Comisiei Europene privind locuințele la prețuri accesibile, care oferă un cadru strategic de sprijin pentru statele membre în promovarea accesului echitabil la locuire și dezvoltarea urbană sustenabilă.
Evenimentul marchează debutul unui proces comun de planificare și coordonare, prin care MDLPA, UNCJR și ADR SE vor colabora pentru a asigura coerența strategiilor locale, regionale și naționale în domeniul locuirii și incluziunii sociale.
Pe parcursul discuțiilor, au fost analizate principalele direcții de colaborare dintre UNCJR și MDLPA și au fost identificați alți actori relevanți din mediul neguvernamental – ONG-uri, fundații și asociații active în domeniul locuirii și incluziunii sociale – care vor fi implicați în etapele următoare ale proiectului.
Acest demers reprezintă un pas important către dezvoltarea unor politici publice integrate, adaptate nevoilor reale ale comunităților, și contribuie la sprijinirea grupurilor vulnerabile prin inițiative de locuire sustenabilă și regenerare urbană.



