Comisia Europeană a deschis recent prima cerere de propuneri de proiecte pilot în cadrul inițiativei «FSE Social Innovation Plus», „Mobilitatea europeană și incluziunea socială a tinerilor dezavantajați care nu au un loc de muncă sau nu urmează o formă de educație sau de formare (NEET)”
Inițiativa FSE Social Innovation+ își propune să accelereze transferul și extinderea soluțiilor inovatoare testate, în special în domeniile ocupării și al mobilității forței de muncă, al educației şi al incluziunii sociale, inclusiv pentru a sprijini acțiunea de eradicare a sărăciei. Astfel, inițiativa contribuie la „o Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii” și la tranziții echitabile, ecologice și digitale, implementând „Pilonul european al drepturilor sociale”.
FSE Social Innovation+ are un buget de 197 de milioane EUR care corespunde perioadei de programare 2021-2027. Agenția Fondului Social European din Lituania a fost mandatată să implementeze inițiativa în perioada 2021-2027, prin două fluxuri de lucru: schema de granturi pentru inovare socială și Centrul european de competențe pentru inovare socială.
Obiectivul acestei cereri este de a sprijini statele membre să integreze conceptul «ALMA» (Aim-Learn-Master-Achieve) în programele lor FSE+. Acest lucru se va realiza prin pilotarea sau extinderea acțiunilor de tip ALMA, o inițiativă de incluziune activă pentru a împuternici cei mai vulnerabili tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, care nu urmează studii, nu au un loc de muncă sau nu participă la vreo formare (NEET), prin implementarea unei abordări personalizate.
Scopul este de a-i ajuta pe tinerii dezavantajați să-şi găsească un loc de muncă și să se integreze în societate, combinând sprijinul pentru educație, formare profesională sau angajare în țara lor de origine cu experiențe de învățare sau de la locul de muncă dintr-o altă țară a UE. Finanțarea va permite mentorat şi consiliere individuală în toate etapele acestei inițiative. Obiectivul ALMA nu este doar de a îmbunătăți abilitățile, cunoștințele și experiența acestor tineri, ci și de a le spori încrederea în sine.
Aşadar, se oferă acestor tineri consiliere în țara lor de origine, urmată de o experiență de învățare supervizată, legată de muncă, într-un alt stat membru al UE. Apelul contribuie, de asemenea, la obiectivele Anului european al competențelor 2023, promovând diseminarea competențelor care împuternicesc oamenii să facă față cu succes la schimbările de pe piața muncii.
ALMA va fi posibilă prin parteneriate și cooperare strânsă între organizațiile de trimitere și cele de primire, incluzând serviciile publice și private de angajare, serviciile sociale, furnizorii de formare, organizațiile de tineret și alte entități care ajută la selectarea participanților.
Un proiectul-pilot ALMA va oferi organizațiilor participante o oportunitate excelentă de a câștiga experiență în cooperarea europeană și de a-şi îmbunătăți capacitatea administrativă. Proiectul va permite, deopotrivă, partenerilor să-şi însuşească lecții şi experiențe de bună practică pe care să le aplice cu succes la o scară mai largă.
Apelul va oferi finanțare în două etape:
I. Prima fază este faza de demaraj (maximum patru luni) şi va urmări:
– crearea de parteneriate și definirea rolurilor actorilor dintr-un stat membru/regiune ;
– construirea de parteneriate transnaționale cu actori relevanți în cel puțin un stat membru gazdă.
II. A doua fază este faza de implementare (maximum 14 luni) şi va presupune următoarele acțiuni:
- selecția și pregătirea tinerilor NEET pentru mobilitate;
- mobilitatea tinerilor (stagiu de muncă de 2-6 luni, cazare, activități sociale, etc.). Cel puțin 2 grupuri de 8-12 tineri ar trebui trimise la stagii în alt stat membru;
- monitorizarea tinerilor după șederea lor în străinătate, inclusiv consiliere și orientare profesională etc.;
- pregătirea unui raport final „Lecții învățate și planuri de viitor” (incluzând analiza rezultatelor și a impactului proiectului, lecțiile învățate, recomandări și planuri de viitor);
- diseminarea experienței și a celor mai bune practici la nivel național.
Bugetul indicativ al cererii este de 15 milioane EUR (cofinanțare de maximum 80%).
Termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor: 15 martie 2023 (ora 18:00 în România)
Durata implementării proiectelor: 18 luni.
Eligibilitate: cererea se adresează organizațiilor cu personalitate juridică (organisme publice și private) stabilite într-unul dintre statele membre ale UE, spre exemplu, ONG-uri, autorități locale, centre de formare şi educație, servicii de ocupare, şcoli, camere de comerț şi industrie, asociații şi agenții pentru validarea competențelor, organizații VET, etc.
Doar organizațiile care vor acționa în proiect ca organizații de trimitere pot depune cereri în cadrul acestui apel.
Contacte:
Pentru întrebările legate de IT şi funcționarea sistemului informatic pentru depunerea aplicației, vă rugăm să contactați serviciul informatic al autorității de management la adresa de email [email protected]
Pentru întrebările legate de textul şi condițiile cererii, vă rugăm să contactați responsabilii europeni de la European Social Fund Agency la adresa de email [email protected]
Surse complementare de informare:
Anul european al competentelor 2023
Inițiativa ALMA – cum funcționează