Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a participat astăzi, 20 iunie 2022, la Palatul Victoria din București, la reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență.
Reuniunea de astăzi a fost prezidată de prim-ministrul, Nicolae Ciucă unde au fost prezenți și membri ai ministerelor, reprezentanți ai guvernului, șefi de agenții, dar și reprezentanți a celor patru structuri asociative.
Principale teme de discuție de pe ordinea de zi au făcut referire la:
- Jaloanele și țintele incluse în cererea de plată nr. 1, clarificând , astfel, informarea transmisă de Comisia Europeană;
- Repartizarea regională a fondurilor aferente apelurilor de proiecte;
- Elaborarea modelului standard de contract de finanțare;
- Studiul îndeplinirii țintelor și jaloanelor realizate în trimestul 1 și 2 a anului 2022;
- Stadiul elaborării ghidurilor și schemelor de ajutor de stat pentru apelurile de proiecte din PNRR.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, pe 31 mai 2022, Comisiei Europene prima cere de plată pentru cele 21 de joalone și ținte îndeplinite. Acestea fac parte din trimestrul IV al anului 2021 și însumează investiții de aproximativ 3 miliarde de euro. Din această suma, 2,03 miliarde de euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde sunt sub formă de împrumut.
UNCR face parte din Comitetului Interminsterial de Coordonare a PNRR fiind invitat permanent, alături de reprezentanții ministerelor, structurilor asociative și cei ai Consiliului Concurenței, Autorității de Audit și Consiliul Economic Social.