Comunitatea pentru Cunoştinţe şi Inovare dedicată schimbărilor climatice – «Climate KIC» – din cadrul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare (EIT) a lansat un apel de finanţare care vizează mobilitatea orașelor sustenabile în vederea identificării unor proiecte îndrăznețe și cu impact care urmăresc decarbonizarea transportului, îmbunătățirea calității aerului local și accelerarea adoptării mobilității active, partajate și colective.
Granturile urmăresc să sprijine tranziția către un transport mai curat, mai ecologic și mai favorabil incluziunii, în conformitate cu obiectivele acordului european „Green Deal”, ale „Cadrului privind mobilitatea urbană”, ale „Noului Bauhaus European” și ale „Misiunii orașelor UE”.
Anul acesta, interesul este să fie sprijinite proiectele care creează un spațiu stradal ce permite o mobilitate sănătoasă și activă și care încorporează, de asemenea, ecologizarea (de exemplu, jardiniere, copaci, parcuri, arbuști, etc.), deoarece acestea pot aduce simultan beneficii pentru climă, calitatea vieții, biodiversitate și transport durabil.
Cine poate aplica?
Orașele (cu o populație de cel puțin 25 000 de locuitori) din statele membre ale UE și din țările asociate programului «Orizont Europa» (inclusiv Regatul Unit) sunt eligibile pentru a depune o aplicaţie.
Proiectele trebuie să îndeplinească următoarele condiții esențiale de eligibilitate:
- să contribuie, în sensul cel mai larg, la protejarea naturii și a mediului, la promovarea sustenabilităţii, la abordarea schimbărilor climatice și la progresul cunoștințelor în aceste domenii, pentru binele comun;
- să servească interesului public.
Buget :
Fiecare proiect urban selectat va primi până la 90.000 EUR (în funcție de numărul total de propuneri selectate în cadrul cererii de propuneri). Vor fi finanțate maximum patru proiecte.
Data limită pentru depunerea aplicaţiilor: 12 martie 2025