Comunitatea „European Institut of Innovation and Technology (EIT) Manufacturing”,  iniţiativă finanţată de Uniunea Europeană prin programul „Orizont Europe”, acordă sprijin financiar pentru IMM-uri şi start-up-uri, centre de cercetare, universităţi, centre de formare sau mari companii şi invită potenţialii solicitanți să dezvolte și să trimită cereri de propuneri de proiecte aliniate la inițiativa Noul Bauhaus European (NEB) axată pe dezvoltarea de soluții pe termen lung în colaborare cu cetățenii pentru a realiza transformarea spaţiului public care să corespundă nevoilor și cererii unei comunități mai largi.

EIT Manufacturing își propune să facă Europa lider în inovarea industrială internațională, datorită ecosistemului său mare format din actori industriali importanţi.

Titlul cererii: „Conectare la cererea iniţiativei Noul Bauhaus European

Obiective:

  • implementarea de propuneri de proiecte inspiraţionale, durabile și incluzive și demonstrații de noi soluții care conduc la transformarea orașelor noastre, a zonelor periurbane și rurale;
  • dezvoltarea de activități care vizează îmbunătățirea vieții cetățenilor și integrarea celor trei valori fundamentale ale Noului Bauhaus European (durabilitate, estetică, incluziune) și a celor trei principii cheie ale Noului Bauhaus European (abordare multinivel, participativă și transdisciplinară);
  • oferirea de cunoștințe aprofundate despre ecosistemul local, cultură și dinamica socială, precum și expertiză în activități de implicare a cetățenilor și inovare/acțiune.

Grantul va recompensa idei de co-proiectare și co-administrare a domeniului public, acţiuni de activare socială și activități educaționale care abordează cel puțin una dintre provocările NEB ale Comunității EIT bazate pe cele patru axe tematice ale sale:

  • reconectarea cu natura;
  • recăpătarea sentimentului de apartenență;
  • prioritizarea locurilor și persoanelor care au cea mai mare nevoie;
  • necesitatea unei reflecţii pe termen lung privind ciclul de viață în ecosistemul industrial.

Bugetul disponibil: 120.000 EUR; cofinanţare de 80% şi maximum 15.000.000/proiect.

Termenul-limită pentru depunerea aplicaţiilor: 29 septembrie 2023.

Ţări eligibile la program pot fi consultate aici.

Durata implementării: februarie – noiembrie 2024.

Mai multe informații despre proeict se regăsec aici.