Comisia Europeană, prin Direcția generală pentru Migrație şi Afaceri Interne (DG Home), a deschis o finanțare prin Fondul pentru Azil, Migrație şi Integrare (AFIM).
Apelul este lansat în conformitate cu Programul de lucru 2023-2025 al Comisiei privind migrația, azilul şi integrarea şi în concordanță cu Planul de acțiune privind integrarea şi incluziunea 2021-2027, fiind constituit din cinci tematici pentru care se poate aplica pentru obținerea unei finanțări :
- promovarea programelor de sponsorizare comunitară și integrarea persoanelor care au nevoie de protecție internațională (8.000.000 EUR);
- integrarea și incluziunea la nivel regional și local (8.000.000 EUR);
- sprijin pentru integrarea în educație a copiilor migranți și a adulților tineri (6.000.000 EUR);
- inițiative multipartite pentru integrarea migranților pe piața forței de muncă (6.000.000 EUR);
- acțiuni transnaționale de sprijinire a statelor membre în domeniul protecției copiilor migranți (6.000.000 EUR).
Solicitanții sunt invitați să consulte setul de instrumente privind utilizarea fondurilor UE pentru integrare în perioada 2021-20277 pe care Comisia Europeană l-a publicat în noiembrie 2021. Acesta oferă informații practice pentru a ajuta toate părțile interesate relevante de la nivel european, național, regional și local să conceapă măsuri eficiente de integrare în temeiul noilor programe de finanțare ale UE (AMIF, Fondul Social European+, Fondul European de Dezvoltare Regională).
Bugetul alocat: 40.000.000 EUR ; cofinanțare de maximum 90% din totalul costurilor eligibile.
Termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor: 16 mai 2023; implementarea proiectelor va demara la începutul anului 2024.
Eligibilitate: entități non-profit de orice tip din statele membre participante la AMIF (statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei, țări terțe care semnează un acord de cooperare) şi organizații internaționale. Entitățile orientate spre profit pot participa doar ca partener într-un consorțiu (detalii în textul oficial al cererii, pag. 34).
Durata implementării: 30 sau 36 de luni, în funcție de tematica aleasă.
Baza legală a acestei cereri pentru propuneri de proiecte:
Regulamentul financiar comun (UE) 1046/2018 şi
Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Fondului pentru azil, migrație și integrare.
Contact pentru detalii, Comisia Europeană: [email protected]