Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a organizat marți, 20 mai 2025, conferința cu tema „Turismul durabil – Viitorul începe acum”, eveniment ce face parte din seria de workshopuri desfășurate în cadrul proiectului european Green Cities – Active Cities”. Întâlnirea a avut loc la sediul UNCJR din Strada Polonă nr. 2, București, reunind participanți atât în format fizic, cât și online, cu reprezentanți din toate cele 41 de județe ale țării.

Evenimentul s-a concentrat pe sprijinirea autorităților publice locale în dezvoltarea unor strategii sustenabile în domeniul turismului, încurajarea implicării active a cetățenilor în procesul decizional și consolidarea colaborării interinstituționale pentru elaborarea Ghidului de bune practici în turismul durabil din România.

Deschiderea oficială a fost susținută de Directorul General al UNCJR, Sorin Munteanu, care a evidențiat rolul esențial al comunităților locale în modelarea unui turism responsabil, adaptat provocărilor și cerințelor actuale.

Pe parcursul conferinței, au fost organizate trei sesiuni de panel și o masă rotundă, în cadrul cărora s-au abordat teme legate de implicarea cetățenilor în definirea destinațiilor durabile, utilizarea tehnologiei și a instrumentelor digitale pentru sprijinirea turismului verde, precum și prezentarea unor exemple relevante de bună practică la nivel județean.

Printre intervențiile de referință s-au remarcat contribuțiile Gabrielei Bostănescu, consilier la Curtea de Conturi, Irinei Cozma, coordonator pentru turism și cultură în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ionelei Stoian, director de comunicare și relații cu autoritățile publice, și ale lui Vlad Stoian, specialist telecomunicații în cadrul Ericsson România, care au oferit perspective complementare asupra turismului sustenabil din punct de vedere instituțional, civic și tehnologic.

Masa rotundă a oferit un cadru deschis pentru schimb de idei privind criteriile fundamentale pentru dezvoltarea unor destinații turistice autentice și sustenabile.