Agenția națională cehă pentru educație și cercetare internațională anunţă părţile interesate din domeniul cultural – muzee, biblioteci, galerii, teatre, situri culturale de patrimoniu, etc. – că îşi pot depune candidatura pentru participare la o sesiune de formare ce va avea loc în perioada 26-29 mai 2025 la Praga.

Termenul-limită pentru depunerea candidaturii: 7 martie 2025

Cine poate participa:

  • reprezentanți și personal ai instituțiilor culturale;
  • coordonatori ai activităților de voluntariat în cadrul organizațiilor culturale.

Ce oferă această formare?

  • schimb de experiență și de bune practici în gestionarea activităților de voluntariat și culturale în cadrul instituției pe care o reprezentaţi;
  • inspirație pentru implicare în iniţiativa „Corpul european de solidaritate (CES)”;
  • învățare din proiectele de voluntariat existente și explorarea unor modalități de a le adapta la inițiativele internaționale ale CES.
  • dezvoltarea de idei de proiecte pentru voluntariat transfrontalier și activități de solidaritate locală;
  • construirea unor conexiuni semnificative cu organizații similare din întreaga Europă și nu numai. 

Număr de participanţi acceptaţi: 30

Taxă de participare:

Acest proiect este finanțat de agențiile naționale (AN) participante la programul Erasmus+ și Corpul european de solidaritate. Taxa de participare variază de la țară la țară. Vă rugăm să contactați Agenţia Națională sau Centrul de resurse SALTO (SALTO) pentru a afla mai multe despre taxa de participare pentru participanții români.

Detalii: SALTO-YOUTH – European Training Calendar – Opening the Door to New Volunteering Fields – focus on Cultural Institutions