Confederația Europeană a Puterilor Locale Intermediare – CEPLI

Confederația Europeană a Puterilor Locale Intermediare (European Confederation of Local Intermediate Authorities – CEPLI) este prima confederație europeană care grupează nouă asociații naționale reprezentând 1.167 autorități locale intermediare din opt țări europene (Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Polonia și România) și două rețele europene de autorități locale intermediare, Arco Latino și Partenalia.

Considerând că o Europă a statelor membre nu poate fi construită și dezvoltată decât pe baza diversității teritoriilor sale, membrii CEPLI, reprezentând asociațiile naționale și rețelele europene de autorități locale, lucrează împreună pentru a / ca:

  • crește participarea autorităților locale intermediare la procesul decizional european;
  • să-și reprezinte interesele la nivel european, în special în ceea ce privește legislația europeană care le afectează activitățile și politicile;
  • să dezvolte un dialog direct la nivel european, cu instituțiile responsabile de programe și politici teritoriale majore, precum și cu alte asociații europene și ONG-uri care să reunească autoritățile locale și regionale;
  • să consolideze coerența și vizibilitatea intervențiilor lor pe teritoriul european;
  • facilita cooperarea între autoritățile intermediare locale și proiectele europene comune;
  • stabili un schimb permanent de informații și bune practici între comunitățile locale.

Autoritățile locale intermediare dețin o poziție specifică și au caracteristici comune care, de-a lungul timpului, s-au dovedit deosebit de potrivite pentru realizarea coeziunii sociale, economice și teritoriale europene.

Scurt istoric

UNCJR este membră fondatoare a celei mai mari rețele europene de asociații naționale ale autorităților locale de tip județean (denumite generic puteri sau administrații locale intermediare – provincii, departamente), cunoscută sub numele de CEPLI – Confederația Europeană a Puterilor Locale de nivel Intermediar. CEPLI reprezintă în prezent interesele a circa 850 de autorități locale de nivel intermediar din Europa (LIAs, acronim în engleză).

Reuniunea de constituire a CEPLI a avut loc la Villeneuve-lèz-Avignon (Franța) la 15 iulie 2008, proiectul având la bază cooperări deja inițiate şi parafate în anii precedenți prin acorduri bilaterale între ADF – Asociația departamentelor din Franța, cu structurile similare din Bulgaria, Belgia (partea valonă), Polonia, România (un acord de parteneriat a fost semnat la Villefranche de Rouergue în septembrie 2003) şi Ungaria. Carta de la Avignon a devenit, prin semnarea ei de către reprezentanții politici aleși ai asociațiilor naționale, actul de constituire al CEPLI.

La fondare, membrii CEPLI au fost următoarele asociații naționale de „județe” din Europa:

  •  Adunarea Departamentelor din Franța – ADF,
  • Asociația Provinciilor Valone – APW (Belgia),
  • Asociația Kreise din Germania – DLT,
  •  Uniunea Autorităților Prefecturale din Grecia-ENAE (în urma reformelor administrativ-teritoriale, nivelul intermediar nu mai există în prezent în această țară),
  • Federația Spaniolă a Municipalităților și Provinciilor – FEMP (Spania),
  • Asociația Națională a Adunărilor Generale Județene din Ungaria  – MÖOSZ (în urma reformelor administrativ-teritoriale, nivelul intermediar nu mai există în prezent în această țară),
  • Asociația Națională a Municipalităților Bulgare -NAMRB (Bulgaria),
  • Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România –  UNCJR,
  • Uniunea Provinciile Italiene – UPI (Italia); UPI a fost membră a CEPLI până în 2017, retragerea sa fiind cauzată de inițierea reformei administrativ-teritoriale interne care viza desființarea provinciilor italiene pe motivul economiilor la bugetul național şi a necesității reducerii cheltuielilor publice cu administrația locală; în prezent, UPI a reluat colaborarea, este membru observator și participă la activitățile confederației (provinciile italiene nu au fost desființate.
  •  Asociația Provinciilor Flamande – VVP (Belgia); VVP nu mai este membră cu drepturi depline a confederației din cauza proiectului de reformă administrativă anunțat de guvernul regiunii Flandra, care are în vedere suprimarea provinciilor sau diminuarea drastică a competențelor acestora. Până în prezent, reforma nu a avut loc, VVP exprimându-și dorința să păstreze un statut de observator, iar provinciile flamande continuă să funcționeze, deși sunt mai puțin active.
  • Uniunea Powiatów din Polonia – ZPP (Polonia),
  • membri asociați – rețelele Arco Latino și Partenalia ;

Scopul pentru care a fost creată această Confederaţie Europeană este acela de a:

  • spori gradul de participare a autorităţilor locale intermediare la procesul european de luare a deciziei;
  • reprezenta interesele acestor autorităţi locale la nivel european, în special în ceea ce priveşte procesul legislativ;
  • dezvolta un dialog direct cu instituţiile europene responsabile pentru programele şi politicile de interes major, cât şi cu alte asociaţii europene şi ONG-uri ce grupează autorităţi locale şi regionale;
  • întări coerenţa şi vizibilitatea intervenţiei lor pe teritoriul european;
  •  facilita cooperarea dintre autorităţile locale de nivel intermediar şi participarea în proiecte comune;
  • stabili un schimb permanent de informaţii şi bune practici între comunităţile locale.
  • Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este membru fondator al acestei Confederaţii, semnând atât Carta de la Avignon, cât şi statutul adoptat în 2011 la Roma.

 

Membri actuali CEPLI:

  • Arco Latino (asociaţie a provinciilor spaniole, italiene şi franceze de la Mediterană)
  • APW (Asociaţia Provinciilor Valone)
  • ADF (Adunarea Departamentelor din Franţa)
  • DLT (Asociaţia Provinciilor Germane)
  • UPI (Uniunea Provinciilor din Italia)
  • Partenalia  (Rețeaua europeană a provinciilor din Spania, Franța, Belgia)
  • UNCJR (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România)
  • ZPP (Asociația Provinciilor Poloneze)

 

Organizare CEPLI

– Adunarea Generală, numită „Conferinţă politică”, care este organul suveran al Asociaţiei.
– Consiliul de Administraţie, numit „Biroul”, din care fac parte Preşedintele, Vicepreşedintele (Vicepreşedinţii), Secretarul General şi Trezorierul.
– Grupul Tehnic , fiecare membru poate desemna un expert tehnic care asistă, fără drept de vot, la şedinţele Adunării Generale şi ale Consiliului de Administraţie.

 

Consiliul de Administraţie este alcătuit, în prezent, din:

– André Viola – președinte  (Adunarea Departamentelor din Franţa)
– José Manuel Baltar Blanco – vicepreşedinte, (Rețeaua europeană a provinciilor din Spania, Franța, Belgia)
– Serge Hustache – trezorier (Asociaţia Provinciilor Valone))

 

Resursele Asociaţiei provin din:
  • cotizaţiile membrilor;
  • ajutoare şi subvenţii acordate;
  • sponsorizări, donaţii şi legate;
  • remunerarea anumitor prestaţii;
  • dobânzi din plasarea disponibilităţilor şi venituri din bunuri;
  • orice alte resurse în condiţiile legii.

    Totodată, Grupul Tehnic CEPLI se implică în fiecare an în organizarea parteneriatelor regionale, în vederea participării autorităţilor locale de nivel intermediar la evenimentul Open Days – săptămâna europeană a autorităţilor locale şi regionale. Tot Grupul Tehnic este cel care pregăteşte reuniunile organelor CEPLI, Conferinţele Politice, documentele de poziţie, etc.

     

    Implicare în CEPLI

    Echipa Biroului UNCJR de la Bruxelles a fost promotorul participării UNCJR la această confederație şi a reprezentat asociația, de la fondare, la toate acțiunile CEPLI. Până în 2015, reprezentantul permanent la reuniunile de lucru a fost  Liliana Mangeac, din 2015, dosarul a fost preluat de către  Mădălina Trandafir, coordonatorul biroului devenind între timp (din 2013) şi secretarul delegației României la CPLRE. De la începutul colaborării, pentru orice activitate care implică organizarea evenimentelor importante ale confederației, întreaga echipă a biroului se implică, în funcție de necesități şi agendă.

    Cea de-a şasea Conferinţă Politică a CEPLI a avut loc la Ploieşti, în perioada 16-17 mai 2013, având drept temă „Descentralizarea, resursele şi autoguvernarea – un subiect ce suscită dezbateri aprinse la nivel european, având în vedere că guvernele naţionale tind să apeleze mai degrabă la o centralizare sau la o descentralizare de faţadă” (fără asigurarea resurselor financiare/umane necesare) – folosind drept scuză efectele crizei economice şi financiare.

    În anul 2015 CEPLI a organizat pentru prima dată ca participant sub siglă proprie, un seminar de tip „side event” a cărui tematică a vizat dezvoltarea zonelor rurale „Provinciile consolidează dezvoltarea economică în zonele rurale” (Provinces reinforcing economic development in rural areas), evenimentul desfășurându-se la sediul Biroului UNCJR – Bruxelles.

    În anul 2019 a fost organizat la Bruxelles 2019 un seminar pe tema tranziției energetice şi rolul administrațiilor județene/provinciale în dezvoltarea durabilă a comunităților locale, intitulat „Autoritățile locale de nivel Intermediar acționează pentru teritorii sustenabile”.