Banca Central Europeană

 

Banca Centrală Europeană (BCE), cu sediul la Frankfurt pe Main, este centrul uniunii economice și monetare. Sarcina acestei instituții este de a menține stabilitatea monedei europene, euro, și de a controla fluxul de monedă în circulație.

Pentru a îndeplini această sarcină, independența BCE este garantată prin numeroase dispoziții legale. În exercitarea competențelor și în îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor, nici BCE și nicio bancă centrală națională nu pot accepta instrucțiuni din partea instituțiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism. Instituțiile UE, precum și guvernele statelor membre se angajează să nu încerce să influențeze BCE.

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este format din BCE și băncile centrale din statele membre. SEBC are misiunea de a defini și a pune în aplicare politica monetară a Uniunii și deține competența de a autoriza emiterea de bancnote și monede în cadrul Uniunii. De asemenea, acesta administrează rezervele valutare oficiale ale statelor membre și asigură buna funcționare a sistemelor de plăți.

Ce face Banca Central Europeană

      • Fixează rata dobânzilor la care acordă credite băncilor comerciale din zona euro, controlând astfel masa monetară și inflația.
      • Gestionează rezervele valutare străine din zona euro, precum și cumpărarea și vânzarea de valută pentru a echilibra cursurile de schimb.
      • Se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate corespunzător de către autoritățile naționale și că sistemele de plăți funcționează corect.
      • Garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european.
      • Autorizează tipărirea de bancnote euro de către țările din zona euro.
      • Monitorizează evoluția prețurilor și evaluează riscul pe care aceasta îl poate reprezenta pentru stabilitatea prețurilor.

Structura Băncii Central Europene

Președintele BCE reprezintă instituția la reuniunile europene și internaționale la nivel înalt. BCE dispune de următoarele trei organisme decizionale:

      • Consiliul guvernatorilor este principalul organ decizional.
        Este alcătuit din Comitetul executiv și din guvernatorii băncilor centrale din zona euro.
      • Comitetul executiv gestionează activitățile cotidiene ale BCE.
        Este format din președintele și vicepreședinte BCE și alți patru membri desemnați de liderii țărilor din zona euro pentru un mandat de opt ani.
      • Consiliul general are mai ales un rol de consultanță și coordonare.
        Este format din președintele și vicepreședintele BCE și din guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre.

Atribuțiile organelor decizionale

Consiliul guvernatorilor analizează evoluțiile economice și monetare, definește politica monetară a zonei euro și fixează ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obține bani de la BCE.

Comitetul executiv aplică politica monetară, gestionează operațiunile zilnice, pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor și exercită competențele pe care acesta din urmă i le deleagă.

Consiliul general contribuie la acțiunile de consultare și coordonare și oferă sprijin țărilor care se pregătesc să adere la zona euro.

BCE colaborează cu băncile centrale ale tuturor statelor membre ale UE. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale.

BCE conduce cooperarea între băncile centrale din zona euro. Este vorba despre așa-numitul eurosistem.

Scurt istoric

Banca Centrală Europeană a fost înființată la data de 1 iunie 1998, devenind banca centrală independentă responsabilă de moneda unică europeană (euro), care a fost lansată în luna ianuarie 1999. În luna mai 1998, Consiliul European a adoptat una dintre deciziile cele mai importante din istoria integrării europene. Liderii UE au hotărât că 11 state membre îndeplineau condițiile pentru adoptarea euro. Acest eveniment istoric își are originea în semnarea, în anul 1992, a Tratatului de la Maastricht, prin care a fost definit cadrul instituțional al Sistemul European al Băncilor Centrale.

În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb și a balanței de plăți, liderii celor șase țări membre ale CEE au decis elaborarea unui plan de uniune economică și monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma Raportului Werner, care prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980. Acest proiect ambițios a fost abandonat în anul 1971, după prăbușirea sistemului cursurilor de schimb fixe.

Institutul Monetar European (IME), înființat în anul 1994, a demarat pregătirea cadrului de reglementare, organizatoric și logistic necesar noului sistem supranațional al băncilor centrale, esențial pentru crearea Băncii Centrale Europene și a Sistemului European al Băncilor Centrale, pentru îndeplinirea sarcinilor acestora și pentru introducerea noii monede unice.