Comisia Europeană, prin mandatul de gestiune acordat Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA) din Bruxelles, a lansat cererea de propuneri EQUAL 2025, dedicată promovării egalității și combaterii discriminării sub toate formele ei în Europa.
Titlul apelului:
„Cerere de propuneri pentru promovarea egalității și lupta împotriva rasismului, xenofobiei și oricărei forme de discriminare”
Program:
CETĂȚENI, EGALITATE, DREPTURI ȘI VALORI (CERV) 2021–2027
Obiectiv:
Sprijinirea unei abordări cuprinzătoare prin finanțarea de acțiuni specifice care urmăresc prevenirea și combaterea discriminării, intoleranței, rasismului și xenofobiei.
Prioritățile apelului (6 la număr):
- Combaterea discriminării și a rasismului, xenofobiei și altor forme de intoleranță – inclusiv împotriva romilor, persoanelor de culoare, evreilor și musulmanilor;
- Combaterea antisemitismului;
- Combaterea discriminării și a urii față de musulmani;
- Promovarea diversității și a incluziunii la locul de muncă (public și privat);
- Combaterea discriminării și a fobiei față de persoanele LGBTIQ;
- Sprijin pentru autoritățile publice în lupta împotriva tuturor formelor de intoleranță și discriminare, inclusiv discriminarea intersecțională.
(Notă: pentru prioritatea 6, doar autoritățile publice pot avea rolul de coordonator de proiect.)
Detalii despre proiecte și finanțare:
- Eligibilitate: orice entitate publică sau privată din statele membre UE și din țările asociate programului (cu acorduri bilaterale de participare);
- Tipul proiectelor: naționale sau transnaționale (cele transnaționale sunt încurajate în mod special);
- Notă specială: pentru proiectele care vizează incluziunea populației roma, sunt recomandate proiectele naționale;
- Durata implementării: între 12 și 36 de luni, în funcție de prioritate;
- Buget total disponibil: 20.000.000 EUR;
- Cofinanțare: până la 90% din suma forfetară aprobată la semnarea acordului de finanțare;
- Fiecare solicitant poate depune o singură propunere în calitate de coordonator.
Calendar:
- Deschiderea apelului: 15 iulie 2025
- Termen-limită pentru depunerea aplicațiilor: 23 octombrie 2025
Parteneriate și colaborări:
Pentru identificarea partenerilor, Comisia Europeană pune la dispoziție o platformă dedicată. La momentul redactării acestei informări, existau deja 11 propuneri de parteneriat din: Bulgaria, Cehia, Finlanda, Grecia, Germania, Italia, Portugalia și Spania.
Contact:
Pentru întrebări legate de acest apel, potențialii solicitanți pot contacta:
- [email protected] – pentru prioritățile 1, 4, 5, 6
- [email protected] – pentru prioritățile 2 și 3
De asemenea, întrebări pot fi adresate și Punctului Național de Contact – în România, această responsabilitate revine Ministerului Culturii.