În perioada 26-28 ianuarie 2022 a avut loc, la Brașov, Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România prezidată de președintele Adrian-Ioan Veștea. La adunarea generală, alături de președinții de consilii județene, au participat, din partea administrației publice centrale, prim-ministrul României Nicoale-Ionel Ciucă, președintele Curții de Conturi Mihai Busuioc, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Attila-Zoltán Cseke și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Tánczos Barna.
De asemenea, au participat din partea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei vicepreședintele Mircea Man, din partea Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vicepreședinții Alexandru-Nicolae Bociu, Nagy Laszlo Csutak și directorul general al Apelor Române, Laszlo Barabas.
Președintele Adrian-Ioan Veștea a adresat un cuvânt de bun venit membrilor și invitaților și a mulțumit tuturor pentru implicarea în activitatea UNCJR, care este un partener în dialogul cu administrația publică centrală privind problemele administrației publice locale.
În intervenția sa, online, prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă a arătat rolul important pe care îl au consiliile județene în cadrul comunităților locale. Șeful executivului a asigurat, în continuare, menținerea unui dialog deschis prin care să se identifice necesitățile pentru consolidarea reformelor necesare la nivelul administrațiilor publice locale.
Prim-ministrul a subliniat, de asemenea, importanța concentrării pe absorbția de fonduri europene, atât din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cât și din programele europene din exercițiul financiar 2021-2027.
Totodată, trebuie avut în vedere programul de investiții în infrastructură „Anghel Saligny” prin care se crează oportunități autorităților publice locale de a depune proiecte de investiții în comunitățile pe care le reprezintă.
Președintele Curții de conturi Mihai Busuioc a prezentat auditul curții de conturi pentru exercițiul financiar al anului 2021 privind administrația publică locală, precum și strategia de viitor a activității Curții de Conturi în relația cu structurile auditate, întărirea rolului activității de prevenție pentru a nu se ajunge în situații de sancționare asupra modului în care au fost cheltuite finanțele publice.
În cadrul activităților viitoare ale Curții de Conturi se urmărește schimbarea percepției publice asupra funcționării acestei instituții, dorind să fie în primul rând un sprijin pentru autoritățile locale și centrale ci nu doar o entitate de control.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) Attila-Zoltán Cseke a prezentat ținta de absorbție a Programului Operațional Regional din programarea 2014-2020, pe care și-o dorește a fi de 100% până la sfârșitul anului 2023. Sens în care, a solicitat autorităților publice locale, beneficiari ai acestor finanțări europene, să întreprindă toate măsurile necesare, pentru ca împreună cu ministerul pe care îl conduce să poată fi rambursată întreaga finanțare europeană din acest program. Prin acțiunile sale, MDLPA urmărește dezvoltarea echilibrată a UAT-urilor pentru eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre acestea.
De asemenea, ministrul a atins teme de interes pentru autoritățile publice locale, printre care și investițiile din PNRR, respectiv creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice și realizarea pistelor de biciclete prin programul „Euro Velo”. Nu în ultimul rând, ministrul dezvoltării a adus la cunoștința președinților de consilii județene că depunerile de proiecte, pentru realizarea unor obiective de investiții de interes local, finanțate atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene, se vor realiza exclusiv în format digital, fiind creată o platformă dedicată beneficiarilor acestor proiecte.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna a adus în discuție aspecte importante ale activității consiliilor județene privind protecția mediului și gestionarea deșeurilor. Consiliile județene au un rol extrem de important în realizarea sistemelor integrate de gestionare a deșeurilor, cât și în conștientizarea problemei la nivelul comunităților locale.
Mai mult, ministrul a prezentat programele de investiții ce se derulează prin Autoritatea Fondului de Mediu (AFM), cât și calendarul ghidurilor de finanțare unde UAT-urile sunt eligibile.
Vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Mircea Man a prezentat, pe scurt, modalitatea de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale așa cum se realizează în prezent și cum urmează să se modifice în urma implementării dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 143/2020, în legislația secundară elaborată și aprobată de ANRE.
Vicepreședinții Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alexandru-Nicolae Bociu și Nagy Laszlo Csutak au prezentat prevederile actelor normative privind competențele consiliilor județene în domeniul asigurării adăposturilor pentru câinii fără stăpân și pentru animalele abuzate, precum și pentru colectarea și distrugerea carcaselor de animale nedestinate consumului uman de pe drumurile publice din raza unităților administrativ-teritoriale.
Directorul general al Apelor Române, Laszlo Barabas a prezentat proiectului „Watman – sistem informațional pentru managementul integrat al apelor – etapa II” proiect propus de către AN „Apele Române” spre finanțare din fonduri externe nerambursabile, cât și solicitarea de sprijin în vederea obținerii cât mai curând posibil a certificatelor de urbanism (inclusiv a documentelor necesare obținerii acestora) necesare implementării obiectivului proiectului, anume instalarea sirenelor de avertizare alarmare a populației, în caz de dezastre.
Totodată, în cadrul adunării generale, în parteneriat cu Asociația Aeroporturilor din România, s-a desfășurat un atelier de lucru cu tema „Viitorul serviciilor de navigație aeriană în Zona de Control de Aerodrom” pentru a identifica mecanismele juridice, administrative și economie asigurând continuitatea serviciilor aeroportuare aflate în subordinea consiliilor județene.
În cadrul dezbaterilor președinții consiliilor județene au ridicat mai multe probleme care necesită analiza și identificarea de soluții din partea administrației centrale, inclusiv modificarea unor acte normative cum ar fi: elaborarea și aprobarea codului finanțelor publice locale, actualizarea standardelor de cost pentru asistența socială și protecția copilului, clarificarea unor aspecte privind decontarea transportului elevilor și modificarea Legii 92/2007 privind serviciile de transport public local, completarea Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, modificarea legislației privind ecarisajul.
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), înființată în 1993, este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ, ce reuneşte toate consiliile judeţene din România ca autorităţi ale administraţiei publice locale. UNCJR are scopul de a promova dezvoltarea economico-socială durabilă şi sustenabilă a unităţilor administrativ teritoriale.
_____
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:
Adrian-Ioan Veștea
președinte UNCJR / președinte CJ Brașov
Tel. 0721 242 727