Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a marcat ziua Europei printr-un eveniment la sediul asociației din București, parte a proiectului internațional „European Local Citizens” finanțat prin CERV.
Evenimentul a cuprins un panel de discuții despre drepturile și îndatoririle cetățenilor europeni, formarea UE și impactul asupra autorităților publice locale, incluzând discuții online cu Asociația Națională a Autorităților Locale din Ungaria (TÖOSZ), partenerii noștri din proiect.
Întâlnirea a fost deschisă de directorul general al UNCJR, Sorin Munteanu care a prezentant invitațiilor, reprezentanți ai ministerelor, ai instituțiilor centrale și cadre universitare câteva detalii despre importanța celebrării zilei Europei și a Tratatului de la Maastricht, tema centrală a proiectului „European Local Citizens, unde suntem parteneri cu Municipiul Kallithea din Grecia, organizația EducPro din Portugalia, Asociația Națională a Autorităților Locale din Ungaria, Mancomunitat Ribera Baixa din Spania și Fundația Panicos Hdjihambis din Cipru.
Evenimentul s-a încheiat cu un panel de discuții online cu partenerii Asociației Naționale a Autorităților Locale din Ungaria, în care s-a discutat despre drepturile cetățenilor europeni, subliniind importanța respectului și a responsabilităților asociate cetățeniei europene. Discuția a evidențiat nevoia de colaborare și solidaritate între statele membre pentru a depăși provocările și pentru a consolida Europa într-o manieră mai puternică și mai unită.