Consiliul Uniunii Europene

 

Consiliul Uniunii Europene este format din reprezentanți ai guvernelor statelor membre. Toate cele 27 de state membre trimit câte un reprezentant; de regulă, deși nu în mod obligatoriu, este vorba despre miniștrii sau secretarii de stat responsabili cu aspectele de pe ordinea de zi. Este important ca acești reprezentanți să fie împuterniciți să ia decizii cu caracter obligatoriu pentru guvernele lor. Simplul fapt că guvernele pot fi reprezentate în mai multe moduri dovedește în mod evident că nu există membri permanenți ai Consiliului; acesta se reunește în zece formațiuni diferite, în funcție de subiectele de pe ordinea de zi.

Consiliul joacă un rol-cheie în domeniile de integrare europeană în care procesul decizional are loc la nivel interguvernamental. Pe baza dispozițiilor Tratatului de la Maastricht. Consiliul este cel mai competent în problemele care pot fi atribuite celui de-al doilea și celui de-al treilea pilon al integrării europene (o politică externă și de securitate comună și o cooperare pe probleme interne). În același timp, Consiliul UE face parte din corpul instituțiilor legislative ale Uniunii Europene. De fapt, orice act juridic al Uniunii Europene trebuie aprobat de Consiliu, însă o serie de acte juridice, precum și bugetul Uniunii Europene fac obiectul unei decizii comune a Consiliului și a Parlamentului European.

Ce face Consiliul Uniunii Europene

      • Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza propunerilor înaintate de Comisia Europeană.
      • Coordonează politicile țărilor UE.
      • Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările Consiliului European.
      • Încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale.
      • Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu Parlamentul European.

Structura Consiliului Uniunii Europene

Sub președinția Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate:

  1. Afaceri Externe

Sub președinția statului membru care deține prezidiul Consiliului:

  1. Afaceri Generale
  2. Afaceri Economice și Financiare
  3. Justiție și Afaceri Interne
  4. Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Protecția Consumatorilor
  5. Competitivitate
  6. Transport, Telecomunicații și Energie
  7. Agricultură și Pescuit
  8. Mediu
  9. Educație, Tineret, Cultură și Sport

Consiliul Afaceri Externe gestionează inițiativele UE de peste hotare în conformitate cu orientările strategice ale Consiliului European și asigură consecvența și coerența acțiunilor UE. Consiliul Afaceri Generale coordonează activitățile Consiliului în diferitele sale formațiuni și, împreună cu președintele Consiliului European și cu Comisia Europeană, pregătește reuniunile Consiliului European. Președinția Consiliului, cu excepția Consiliului Afaceri Externe (care este prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate), este deținută, pe rând, de fiecare stat membru, pe o perioadă de șase luni. Ordinea în care este deținută președinția este decisă în unanimitate de către Consiliu. Schimbarea președintelui are loc la 1 ianuarie și la 1 iulie în fiecare an. Având în vedere această „rotație” rapidă, activitățile de președinție se desfășoară pe baza unui program de lucru stabilit de comun acord cu următoarele trei președinții și, prin urmare, valabil pe o perioadă de 18 luni („echipa președinției”). Principala responsabilitate a președinției este aceea de a coordona activitățile Consiliului și ale comitetelor care îl sprijină. De asemenea, aceasta este importantă din punct de vedere politic, deoarece statul membru care deține președinția UE se bucură de un rol major pe scena mondială. Astfel, statelor membre mici li se oferă ocazia de a fi pe picior de egalitate cu „marii actori” și de a-și lăsa amprenta asupra politicii europene. Consiliul este sprijinit de un Secretariat General cu aproximativ 2.800 de funcționari, condus de un secretar general numit de către Consiliu. Sediul Consiliului este la Bruxelles.

 Sarcinile centrale ale Consiliului Uniunii Europene

  1. Prioritatea absolută a Consiliului este elaborarea legislației, sarcină pe care o îndeplinește împreună cu Parlamentul în cadrul procedurii legislative ordinare.
  2. De asemenea, Consiliul este responsabil cu asigurarea coordonării politicilor economice ale statelor membre.
  3. Acesta elaborează politicile externe și de securitate comune ale UE pe baza orientărilor oferite de Consiliul European.
  4. Consiliul răspunde de încheierea acordurilor dintre UE și țările terțe sau organizațiile internaționale.
  5. În plus, acesta stabilește bugetul, pe baza unui proiect preliminar prezentat de către Comisie, fiind necesară aprobarea acestuia de către Parlament. De asemenea, acesta este structura care recomandă Parlamentului European descărcarea Comisiei cu privire la execuția bugetară.

Cum lucrează Consiliul

  • Atunci când analizează sau votează proiecte de acte legislative, miniștrii statelor membre ale UE se întâlnesc în reuniuni publice.
  • Deciziile pot fi adoptate doar dacă se întrunește o majoritate calificată :

55% din țări (la numărul actual de 27 de state membre, aceasta înseamnă 15 țări)

reprezentând cel puțin 65 % din populația totală a UE.

  • Puteți urmări în direct sesiunile publice ale Consiliului, în toate limbile UE. Dacă reuniunea Consiliului este publică, sunt publice și procesul verbal și voturile exprimate.
  • Pentru a bloca o decizie este nevoie de cel puțin 4 țări, reprezentând cel puțin 35 % din populația totală a UE.
  • Excepție: subiectele delicate, precum politica externă sau impozitarea, necesită unanimitate de voturi (vot favorabil din partea tuturor țărilor).
  • Pentru aspectele procedurale și administrative este suficientă majoritatea simplă de voturi.

Scurt istoric

Prima reuniune a Consiliului Special de Miniștri al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, a urmat decizia ulterioară de înfințare a Consiliul Uniunii Europene. Decizie ce a avut loc la Luxemburg la 8 septembrie 1952. În 1965, Franța anunță că nu va participa la reuniunile Consiliului din cauza unui dezacord legat de negocierile privind finanțarea politicii agricole comune. Criza se rezolvă ulterior grație compromisului de la Luxemburg din 1966, care instituie votul în unanimitate atunci când sunt în joc interese majore.