NOUTATI

Proiectul de lege privind descentralizarea va fi restartatPreședintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) dl. Marian Oprișan a declarat joi, după Adunarea Generală, că proiectul de lege privind descentralizarea va fi restartat, un draft al acestuia urmând a fi gata până la finele anului.

”Am stabilit foarte clar parcursul, pentru că noi vrem să restartăm proiectul de lege privind descentralizarea şi am discutat cu doamna prim-ministru cât se poate de clar, pentru că proiectul trebuie pus în acord cu decizia CCR, dar suplimentar vom avea încă o rundă de discuţii cu toate unităţile administrativ-teritoriale, încât aceste propuneri să devină realitate, pentru că aici e vorba nu numai de voinţa noastră, aici este vorba în primul rând de voinţa Guvernului, a miniştrilor, care trebuie să fie foarte cooperanţi din acest punct de vedere, pentru că e cazul să intrăm şi noi în rândul naţiunilor civilizate. Doar în România mai avem o structură centralizată aşa cum o vedem astăzi, România în plus are DNA, agenţie naţională de integritate şi parlament pluralist, în rest avem aceeaşi administraţie ca în 1989', a afirmat dl. Marian Oprişan, la Palatul Parlamentului, la finalul Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).

Acesta a mai menţionat că, în democraţiile consolidate, descentralizarea s-a făcut demult şi din acest motiv sunt şi naţiuni de succes, pentru că guverne din ţări precum Italia, Germania, Franţa, Spania nu fac decât strategii economice, reformă, programe naţionale şi control, restul pârghiilor de putere fiind în mâinile autorităţilor locale care sunt cel mai aproape de cetăţean.

În cadrul Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România au avut loc dezbateri pe tema domeniilor prioritare de interes ale administratiilor publice judetene cu reprezentantii Guvernului Romaniei. De asemenea a fost Desemnat un membru supleant in cadrul Comitetul Regiunilor, in persoana doamnei Daniela Cîmpean, Președintele Consiliului Județean Sibiu. În finalul Aunării Generale a fost prezentat Raportului de activitate al Presedintelui UNCJR.

 

Despre UNCJR

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este o organizaţie neguvernamentală care reuneşte pe baza liberului consimţământ, Consiliile Judeţene din România, ca autoritati ale administratiei publice locale.Citeste mai multe